Well

Cum nu am absolut nimic de făcut, m-am gândit să dau material fanilor mei disperaţi, care, vorba vine, mă aşteaptă în faţa blocului cu aparate de fotografiat, doar-doar le-oi arăta degetul din mijloc.

Vom vobi despre mine, evident. Adică ce am făcut eu ieri.

Păi. A avut loc o succesiune de bătăi în uşă şi de dumnezei, dar nu continui că mi-o intenta Popeasca proces, că doară deh, bisericile şi altarele ei au copyright. Acum că v-am băgat total în ceaţă, ce-ar fi să vă zic concret despre ce vorbesc. Ei bine, dacă tot suntem o lume plină manelişti infecţi şi de cocalari minimalişti, de ce să nu încep şi eu să cânt muzică simfonică? Ei bine, nici chiar. Ci doar nişte pop obosit. Jumătate de pop obosit. Ei bineeee, 2 versur dintr-o melodie pop extenuată. După o zi întreagă de miorlăială, au înflorit din sufleţelul meu 8 secunde de muzică sublimă, pe care mă mai gândesc dacă să le postez sau nu pe blog.

Voi reveni cu un articol în care să vă spun că nu am chef să o fac.

Weekend rece

M-am simtit excelent si totusi groaznic in weekend-ul care tocmai s-a incheiat. M-am simtit excelent pentru ca niste prieteni de-ai iubitului au trecut si sambata si duminica pe la noi si am mancat si am jucat Catan, dar m-am simtit ingrozitor pentru ca raceala mi-a dat niste stari groaznice. Din cand in cand bufeurile de caldura ma innebuneau si ma faceau sa imi pierd concentrarea la joc. Din pacate, la Catan n-am castigat dar am fost destul de aproape, fiind pe locul al doilea.

Vremea a fost frumoasa si imi pare rau ca noi am stat in casa, dar cred ca m-ar fi facut si mai rau sa ies la aer, pentru ca vremea, poate fi, de multe ori, inselatoare. Asa ca, mai bine am stat in casa doua zile si m-am refacut cat de mult se poate pentru astazi, la serviciu. Firma tocmai se pregateste sa mai ia un contract de servicii salarizare asa ca nu imi permiteam luxul sa stau acasa. Am bagat si multa lamaie, am baut si ceaiuri, dar tot rau ma simt. Pana de Pasti sper din tot sufletul sa imi treaca pentru ca o sa plecam din Bucuresti si nu ar fi bine sa fiu bolnava.

Breaking Dawn

Normal, la mine pe blog vine cu ziiileee întârziere, dar nu sunt tipicul fan obsedat aşteptând cu sufletu’ la gură. De fapt, nici nu l-am văzut. Nici nu am de gând. Am citit cartea, “de-acu’ la anu’”, cum se zice. Am văzut şi câteva secvenţe în videoclipurile soundtrack-urilor, nu mă prea încântă. Va fi plicticos dacă ştiu deja firul poveştii. Mai plicticos decât o gumă plictisită şi mestecată plictisit de un tip plicticos şi pe deasupra, plictisit. Damn.

Şi apoi, parcă văd avalanşa de wannabeez la şcoală: Fatăăă, ai văzut breiching daunu? Au un copil, fată. Să vezi ce mişto. Vai şi ce bun e Edward! Oh, Edward, Oh Jacob, zeii existenţelor noastre banale şi seci. Fail.

Cartea mi s-a părut acceptabilă, cum am mai zis, dar nu comentez. Fiecare cu gusturile lui în materie de filme. Nu m-am considerat niciodată nici cine ştie ce cinefilă, nici cine ştie ce expertă. Doar o adolescentă frustrată, cum are lumea tendinţa să categorisească copchilele care se uită la Twilight. Oh well, me haz a real Edward. Sâc, sâc. Hai, plângeţi!

Eternal… da, da, cuvântul ăla cu L

Da, e genul ăla de sentiment… Te trezeşti dimineaţa şi te gândeşti la o anumită persoană, şi îţi spui că poate şi persoana respectivă se gândeşte la tine, şi asta e ca un boost pentru toată ziua. Când primul lucru pe care îl vezi după razele soarelui (sau ţigăncile certându-se în faţa blocului – e bărbatu meu fă!) e faţa lui.. ăăă, a persoanei în cauză, şi te face să zâmbeşti. Când te gândeşti la persoana respectivă 24/24, încât apropiaţii îţi spun chestii gen “ce-i cu tine, Lena? Eşti îndrăgostită?” “freaking yeesssss!!” şi îţi zboară toate naţiile de inimioare prin dreptul urechilor and so on.

Cum ar fi dacă ai simţi asta toată viaţa? Să te gândeşti de pe acum că te vei uita la desene animate toată viaţa cu aceeaşi persoană, sau, ca să-l citez, să ţipi la persoana respectivă “Cornele, nu mai e pâine!!” şi Cornel să fie gen “so?” şi tu să o iei pe căile necunoscute ale isteriei, să vociferezi de să te audă vecinii, care vor chema, inevitabil, poliţia, şi tu vei fi pusă în postura jenantă de a explica faptul că eşti doar bolundă, nu te bătea Cornel. Cornele, eşti varză. (Naw, his name is NOT freaking Cornel. … :|. E Gigi.) Um.. forget what i just said.

I have died everyday, waiting for you,

Darling, don’t be afraid, I have loved you for a thousand years.

I will love you for a thousand years..

Maro

Maro e culoarea plictiselii. Alo, n-ati vazut un cal maro? Staaai asa cu ochii caprui in tavan si-o arzi in ciunga pina cind ti se lipesc irisii de zugraveala. Vrei nu vrei, mintea ti-o ia razna pe aratura, iar brazda e maro, desigur. In brazda e saminta, saminta se face vlastar, vlastarul pomisor, pomisorul cring, cringul copac. Copacii sint maro. Doamne, cite nuante poate avea culoarea asta, mai ales cind o raportezi la esente lemnoase. Maro deschis - fag, maro mediu - stejar, maro roscat - cires, maro galbui - par, maro inchis - mahon. La naiba, asta e aproape negru! Maro e pielea argasita si profund mirositoare, maro sint cizmele, pasii, blocurile, strazile, orasul. Ce va spuneam? Plictiseala mare. Maro e culoare de boala, de oftica, de negi, intelegi? Parca toate relele din lume sint maro, ceea ce este o nedreptate. Si asta pentru ca maro este o culoare chiar frumoasa. Noi sintem loviti in freza si ne imaginam atitea porcarii despre ea. Maro e si culoarea castanelor coapte, cu gust de noapte si miros de soapte.

Iesise in parc sa respire ninsoarea. Fulgii erau de-a dreptul obraznici. Se lipeau de tine si nu te lasau nici sa respiri. Iti turuiau in ritm de samba vrute si nevrute, povesti de-ale lor. Pasii ei se incapatinau sa deseneze trasee complicate prin zapada moale asternuta peste frunzele neputincioase. Era intr-o stare asa, de plictiseala maro, ca atunci cind nu-ti doresti altceva decit sa sorbi cu paiul secundele din ceasul cu cuc. Cineva insa ii soptise, nu e clar daca fusese aevea sau nu, ca-i trimite un fulg asupra caruia suflase dor. Curioasa, a pornit in cautarea fulgului. Tot sucindu-si gitul in toate directiile, fu cit pe-aci sa dea peste un om de zapada care trona intre doi mesteceni. Acesta, politicos, isi scoase palaria confectionata dintr-o oala smaltuita si se prezenta cu deferenta: Joao Urbino de Santos. Ea zimbi, il mingiie pe obrazul inghetat si musca cu pofta din morcovul care interpreta rolul de nas. Ce fulg zbanghiu, isi spuse in sinea ei, convinsa ca intilnirea cu omul de zapada nu era citusi de putin intimplatoare. Intre timp, aleile parcului se insufletisera. Urmele pasilor ei, savant insirate in forme geometrice precise, fusesera sterse de altele mai proaspete, dar haotice. Deja zapada grea si uda isi pierduse culoarea pura lasind loc, din ce in ce mai vizibil, rasuflarii pamintului. Stratul de nea se transformase intr-o fleoscaraie bruna, prin care talpile lipaiau parca la misto. Ea renunta atunci sa deseneze si isi ridica privirea spre coroanele de zahar ale copacilor. Cind vintul se oprea un pic sa-si traga sufletul, putea sa auda tinguirile crengilor apasate de povara zapezii. Le asculta fascinata si privirea ei fierbinte incepu sa desluseasca scoarta infrigurata de sub glazura alba. Vedea copacii asa cum sint ei, maro si plictisiti. Tocmai cind constata amuzata ca povestea cu fulgul nazdravan fusese o simpla nascoceala, auzi o voce zglobie, de undeva de pe cercelul din urechea stinga: nu-i asa ca e frumoasa iarna maro?

Masinile - moda secolului

Masinile sunt la moda in secolul 21 ,oriunde te-ai uita imposibil sa nu zaresti o masina. Masinile sunt cea mai mare realizare a omului si asta este si demonstrata. La 18 ani un copil da de carnet si ii place foarte mult viteza si asta strica foarte repede o masina, copilul mergand cu viteza cu ea masina se poate strica si il poate lasa pe acest baiat pe jos asteptand pe cineva sa il ajute.

Acesta sigur va apela imediat la o firma de tractari auto sau va incerca sa rezolve treaba daca nu are banii necesari pentru asi tracta masina pana la un service auto din apropiere. Dar poate acesta vrea sa o duca acasa sau eu stiu unde si pretul nu este foarte mare, variaza intre 100-250 RON.

Firmele de tractari auto sunt foarte folosite pentru:

 - Transportarea de masini din strainatate (Italia, Germania, Spania, Portugalia, Anglia)

 - Transportarea de masini daca nu ai carnet din tara - Tractarea unei masini accidentate la un service

 - Ridicarea masinilor parcate ilegal de catre politie

Pentru tractarea unei masini iti trebuie in primul rand actele masinii si cheile, actul de inmatriculare a masinii si nu in ultimul rand cartea dumneavoatra de identitate. In cazul in care masina este avariata si nu porneste tot trebuiesc cheile pentru dovada ca masina nu este furata.

Multe firme de tractari auto Bucuresti cer aceste cerinte deoarece pot veni si hoti de masini pentru transportare. Bucurestiul este plin de firme care tracteaza masini si asta fiind un avantaj pentru bucuresteni ca pretul este mult mai mic fata de cel din tara.