Breaking Dawn

Normal, la mine pe blog vine cu ziiileee întârziere, dar nu sunt tipicul fan obsedat aşteptând cu sufletu’ la gură. De fapt, nici nu l-am văzut. Nici nu am de gând. Am citit cartea, “de-acu’ la anu’”, cum se zice. Am văzut şi câteva secvenţe în videoclipurile soundtrack-urilor, nu mă prea încântă. Va fi plicticos dacă ştiu deja firul poveştii. Mai plicticos decât o gumă plictisită şi mestecată plictisit de un tip plicticos şi pe deasupra, plictisit. Damn.

Şi apoi, parcă văd avalanşa de wannabeez la şcoală: Fatăăă, ai văzut breiching daunu? Au un copil, fată. Să vezi ce mişto. Vai şi ce bun e Edward! Oh, Edward, Oh Jacob, zeii existenţelor noastre banale şi seci. Fail.

Cartea mi s-a părut acceptabilă, cum am mai zis, dar nu comentez. Fiecare cu gusturile lui în materie de filme. Nu m-am considerat niciodată nici cine ştie ce cinefilă, nici cine ştie ce expertă. Doar o adolescentă frustrată, cum are lumea tendinţa să categorisească copchilele care se uită la Twilight. Oh well, me haz a real Edward. Sâc, sâc. Hai, plângeţi!